Sigla CSM
Consiliul Superior al Magistraturii
Sigla CSM
Comunicat

CSM

"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata)


15 mai 2018

COMUNICAT

Consiliul Superior al Magistraturii nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni, cu atât mai puţin în cazul infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii publici sau în cazul infracţiunilor de corupţie.

Consiliul a înaintat Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, un punct de vedere asupra solicitării Ministerului Finanţelor Publice, de modificare a Legii nr.241/2005 privind evaziunea fiscală.

În acest cadru s-a urmărit orientarea spre recuperarea prejudiciului şi nu preeminenţa măsurilor punitive.

În contextul mai larg al dezbaterilor asupra modificărilor Codului penal, Consiliul a propus o abordare integrată a infracţiunilor economice, printr-o nouă variantă de incriminare a articolului 308 din Codul penal, care reglementează exclusiv infracţiuni săvârşite în mediul privat.

Subliniem, aşadar, că varianta de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei, propusă de Consiliu, vizează anumite fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat, iar nu de către funcţionarii publici.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

Dată publicare: 15.05.2018


Mergi la începutul paginii