Sigla CSM
Consiliul Superior al Magistraturii
Sigla CSM
COMUNICAT privind poziţia publică a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul soluţiei de achitare a patru judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

CSM

"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata)


3 mai 2018

COMUNICAT   

privind poziţia publică a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul soluţiei de achitare a patru judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de rămânerea definitivă a unei hotărâri de achitare a patru judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doi dintre aceştia suspendaţi din activitate timp de aproape patru ani.

Reamintind rolul Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru judecători îşi exprimă preocuparea pentru apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Fără a nega îndrituirea organelor de urmărire penală în aprecierea oportunităţii de identificare a faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetare şi tragere la răspundere a autorilor, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra faptului că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate, constituie atributul activităţii de judecată, regula fiind că modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este susceptibilă de cenzurare decât în cadrul căilor de atac.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

Dată publicare: 03.05.2018

Harta CSM

Mergi la începutul paginii