Sigla CSM
Consiliul Superior al Magistraturii
Componenţa Consiliului Superior al Magistraturii
Dispoziţiile constituţionale revizuite fixează numărul de membri ai Consiliul Superior al Magistraturii la 19, din care:
- 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
- 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic superior, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen, cu drept de vot;
- ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.
Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
Conform art. 132 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, „Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă".
 
Dată publicare: 06.04.2017

Harta CSM

Mergi la începutul paginii