ANUNŢ consultare publică privind Proiectul de Hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de modificare şi completare a Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 127/2007
În temeiul prevederilor art. din Legea 52/2003 privind transparența decizională, Consiliul Superior al Magistraturii declanșează consultarea publică privind proiectul de Hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de modificare şi completare a Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 127/2007, procedură în cadrul căreia, în condițiile prevederilor art. 7 alin. (6) şi (9) din lege, organizațiile societății civile, asociațiile profesionale, persoanele interesate pot propune amendamente și sugestii pentru a fi avute în vedere în cadrul procesului decizional, sau pot solicita organizarea unor dezbateri publice.
În baza prevederilor art. 7 alin. (13) din lege se va aplica procedura de urgenţă, justificată de calendarul strâns de realizare a procedurilor în cadrul INM. În acest sens procedura de transparență se va derula într-un interval de 10 zile după următorul calendar:
|
Data |
Etapa |
|
18.11.2019 |
Publicarea anunțului prevăzut la art. 7 alin (2) din legea 52/2003 însoțit de textul complet al proiectului de Hotărâre |
|
25.11.2019 |
Termenul limită la închiderea programului, respectiv ora 16.00 până la care pot fi trimise în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre de modificare și completare a Regulamentului INM sau solicitarea unei dezbateri publice |
|
26.11.2019 |
Elaborarea raportului de centralizare a propunerilor și recomandărilor primite în etapa scrisă și verbală |
|
29.11.2019 |
Data estimată a ședinței de adoptare a proiectului de hotărâre în cadrul comisiei de specialitate conform prevederilor art. 531 din Legea 317/2004 |
STATUS CURENT: DEZBATERE ÎNCHISĂ
Sugestiile si propunerile se transmit pe adresa cornelia.bucur@csm1909.ro în format electronic completând formularul anexat sau prin corespondență regulată la adresa CSM din Calea Plevnei, nr. 141B, Sector 6, București, până la data de 25 noiembrie 2019.
Anexat prezentului anunț conform prevederilor art. 7 alin. (2):

