Comunicat de presă - Curtea de Apel Craiova
COMUNICAT DE PRESĂ
Conducerea Curții de Apel Craiova prin intermediul Biroului de Informare și Relații Publice al instanţei, împreună cu reprezentanţi ai BCCO Craiova, a derulat la data de 13.10.2022 prima activitate din proiectul de educaţie juridică pentru tineri, proiect implementat împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
La această întâlnire a participat prima grupă de 30 de elevi, din cadrul Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti, grupul ţintă al întregului proiect fiind de 580 de copii de la toate liceele din municipiul Craiova.
Activităţile din cadrul acestui proiect presupun întâlniri bilunare între judecători şi tinerii liceeni, întâlniri care se vor desfăşura la sediul Curţii de Apel Craiova, copiii având posibilitatea să se familiarizeze cu elementele sistemului judiciar şi cu solemnitatea actului de justiţie.
Discuţiile dintre reprezentanţii Curţii de Apel Craiova şi copiii care participă la proiect se axează pe înţelegerea modului de funcţionare a sistemului judiciar şi a rolului acestuia în societate, drepturile copilului corelate cu răspunderea penală sau delictuală a acestuia, comportamentul adolescentului în societate cu accent pe consecințe și riscuri, bullying, consumul de droguri, traficul de persoane, importanţa respectării legilor, a normelor de conduită, legea ca oportunitate de dezvoltare personală, dar şi alte informaţii generale sau aplicate însoţite de exemple sugestive despre drepturile copilului, democraţie şi societate.
Pe această cale Curtea de Apel Craiova mulţumeşte partenerilor implicaţi în proiect pentru disponibilitatea manifestată şi efortul depus în vederea realizării acestuia.
Biroului de Informare și Relații Publice

