Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

COMUNICAT  privind poziţia publică a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

29 septembrie 2022

COMUNICAT   

privind poziţia publică a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii


Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de amendamentul adoptat în data de 28 septembrie 2022 de Comisia parlamentară specială pentru examinarea legilor din domeniul justiţiei, referitoare la posibilitatea ocupării funcţiei de procuror general al României de către magistraţi judecători.

Subliniem că, în acord cu recomandările M.C.V., ale Comisiei de la Veneţia şi principiul legal al separării carierelor susţinut de întreg corpul magistraţilor, selecţia candidaţilor în vederea numirii procurorilor în funcţiile înalte trebuie să fie făcută exclusiv din rândul magistraţilor procurori.

Reamintim că iniţiative legislative similare introduse prin O.U.G. nr. 7/2019 au generat reacţii de respingere din partea magistraţilor.

Fără a nega dreptul Parlamentului de a legifera, ne exprimăm încrederea că până la finalizarea procesului legislativ propunerea în discuţie nu va fi însuşită, pentru ca astfel, viitoarele reglementări să contribuie în mod real la eficientizarea activităţii Ministerului Public.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Ultima actualizare: 29/09/2022 13:13

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙