MESAJUL membrilor aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia „Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989”
București, 09.03.2022
MESAJUL
membrilor aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia „Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989”
La data de 5 decembrie 2011, în baza Legii nr. 247/2011, ziua de 9 martie a fost declarată „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989”, care în calendarul creștin-ortodox este “Ziua Pomenirii Sfinților Mucenici”, moment potrivit din punct de vedere moral să ne amintim de sacrificiul celor cărora regimul comunist a încercat să le suprime libertatea.
În perioada 1944 - 1989, instituţiile sistemului judiciar au suferit o puternică lovitură odată cu instaurarea regimului comunist, astfel că în plan legislativ, s-au produs mutaţii semnificative la nivelul principiilor de drept şi al rolului justiţiei în societate. Domnia legii a fost înlocuită de politica abuzului, iar independenţa justiţiei cu supunerea sa faţă de forţele politice.
Amintirea joacă un rol decisiv în succesul dezvoltării unei societăți al cărei fundament este reprezentat de o democrație bazată pe transparență, încredere, individualitate și solidaritate. Toate acestea sunt virtuți ale cetățenilor care trăiesc într-o democrație constituțională autentică, ce înlocuiește orice formă de regim totalitar sau autoritar care ar putea pune în pericol credibilitatea sistemului judiciar.
În contextul actual, este mai important ca oricând ca cei care înfăptuiesc justiția să reflecteze la învăţăturile provenite din istorie cu privire la jertfa celor care au rezistat presiunii politice din acele vremuri, fiind izolați, stigmatizați şi în mod frecvent suportând abuzuri și torturi pentru apărarea libertăţii de conştiinţă.
Nelson MANDELA (1918-2013), om politic sud-african care a deținut funcția de Președinte al Africii de Sud a afirmat “[…] că nimeni nu cunoaște cu adevărat o națiune până când nu a intrat în închisorile sale. O națiune nu ar trebui să fie judecată după modul în care își tratează cetăţenii din cele mai înalte clase sociale, ci după modul în care îi tratează pe cei din clasele cele mai joase".
Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai societății civile
Teodor-Victor ALISTAR și Romeu CHELARIU

