Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

Comunicat de presă - Tribunalul Bucureşti

COMUNICAT DE PRESĂ

03.03.2021

Pentru corecta informare a cetăţenilor, faţă de reacţiile exprimate în spaţiul public cu referire la hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.26704/3/2020, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Bucureşti formulează următoarele precizări:

În pronunţarea soluţiilor judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art. 124 alin. 3 din Constituţia României.

Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente.

Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor.

În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat.

 

CONDUCĂTORUL BIROULUI DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL TRIBUNALULUI BUCUREŞTI

JUDECĂTOR MIHAELA LAURA RADU

Ultima actualizare: 03/03/2021 15:40

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙