Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

INFORMARE DE PRESĂ

11 Noiembrie 2020

INFORMARE DE PRESĂ

Biroul de informare publică și relații cu mass media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:

În cursul zilei de 11 noiembrie 2020 a avut loc la sediul Consiliului Superior al Magistraturii o întâlnire de lucru la care au participat membrii Secţiei pentru Judecători, membrii societăţii civile şi ministrul justiţiei, domnul Cătălin Predoiu.

În raport de actualul context epidemiologic la nivelul întregii ţări, precum şi de numărul cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS – CoV – 2 în rândul personalului din instanțele judecătorești, întâlnirea a avut ca temă analiza necesității adoptării unor modificări legislative pentru desfășurarea activității în instanțe cu protejarea sănătății tuturor participanților la actul de justiție.

Asigurăm pe această cale opinia publică, corpul magistraților, precum şi ceilalți profesioniști ai dreptului că, în limita atribuțiilor constituționale şi legale, Consiliul Superior al Magistraturii urmărește constant şi cu profund interes modalitatea în care evoluează situația din instanțele judecătorești şi va întreprinde toate demersurile necesare consolidării unui cadru legal care să permită adaptarea procedurilor judiciare la măsurile de protecție sanitară necesare.

 

Biroul de Informare Publică şi Relatii cu Mass Media

Ultima actualizare: 11/11/2020 15:20

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙