Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

COMUNICAT DE PRESĂ privind poziția Secției pentru procurori în legătură cu evenimentele petrecute în județul Olt

29 iulie 2019

COMUNICAT DE PRESĂ

privind poziția Secției pentru procurori în legătură cu evenimentele petrecute în județul Olt

Secția pentru procurori regretă profund tragicele evenimente petrecute pe raza municipiului Caracal şi este alături de familiile greu încercate ale victimelor.

În contextul luărilor de poziție publice din ultima perioadă, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii invită toți reprezentații instituțiilor implicate, în special din sistemul judiciar, la decență și rezervă cu privire la evenimentele petrecute.

Secția îşi exprimă dezacordul față de politizarea subiectului şi încercările mediatice de influențare a opiniei publice pentru stabilirea cu orice preț de încadrări şi vinovății juridice în sarcina unor magistrați bazându-se pe speculații în condițiile în care elementele factuale nu au fost stabilite complet.

Secția pentru procurori asigură opinia publică că cei vinovați vor răspunde însă, ca în orice investigație aflată în curs, adevărul juridic şi responsabilitățile trebuie dovedite şi stabilite în baza probelor şi în niciun caz sub imperiul emoției publice sau presiunii mediatice, în acest scop fiind necesar a fi luate toate măsurile legale pentru ca activitatea organelor judiciare să se desfășoare cu celeritate.

Secția nu poate totuși să nu observe faptul că, pentru a putea să își ducă la îndeplinire atribuțiile, organele judiciare trebuie să beneficieze atât de un cadru legal adecvat, cât și de logistica și resursele umane necesare.

Asupra deficiențelor procesului legislativ în materia procesual penală, precum și a preocupărilor pentru modificarea legislației privind organizarea sistemului judiciar, care slăbesc capacitatea de reacție şi lipsesc de instrumente organele de anchetă, Secția pentru procurori a tras semnale de alarmă de nenumărate ori. Mai mult decât atât, aceleași aspecte au fost sesizate şi de către experții Comisiei Europene, experții Comisiei de la Veneția şi experții GRECO.

În final, Secția pentru procurori asigură opinia publică și toate instituțiile statului că va întreprinde toate demersurile necesare și care sunt în competența sa, în vederea eficientizării activității de urmărire penală și pentru buna înfăptuire a justiției, așteptând totodată, în cel mai scurt timp, concluziile verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție şi Inspecţia Judiciară în legătură cu evenimentele petrecute.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Ultima actualizare: 29/07/2019 15:52

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙