Comunicat de presă privind sancţionarea disciplinară a domnului judecător Sergiu Leon Rus
|
|
"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata) |
9 mai 2018
Comunicat de presă
privind sancţionarea disciplinară a domnului judecător Sergiu Leon Rus
În şedinţa de azi, 9 mai 2018, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunile disciplinare conexe exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător Sergiu Leon Rus, judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj, în prezent suspendat din funcţie.
În temeiul prevederilor art.100 lit. e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, s-a aplicat domnului judecător sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din acelaşi act normativ - „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, respectiv „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media


