Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

Cauza Roland KLAUSECKER împotriva Germaniei (nr. 415/07)

 
Număr cerere: 415/07
 
Rezumat: Invocând încălcarea art.6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de acces la instanțele germane, pe de o parte, și lipsa de acces la procedurile Oficiului European de Brevete și ale Tribunalului Administrativ al OIM precum și caracterul deficitar al acestor proceduri. Curtea consideră că, întrucât i s-a propus procedura de arbitraj în discuție, reclamantul a avut la dispoziție mijloace alternative rezonabile pentru protecția efectivă a drepturilor sale din Convenție, limitările aplicate accesului la instanțele germane fiind, aşadar, proporționale cu scopurile legitime urmărite prin acordarea imunității de jurisdicție pentru Organizație, iar esența însăși a dreptului reclamantului de acces la o instanță nu a fost afectată. În plus, constată că i-a fost oferită de Organizație o procedură de arbitraj pentru examinarea actului atacat emis de Oficiu, a fortiori nu denotă o vădită deficiență în protecția drepturilor fundamentale în cadrul Organizației.
 
Concluzii: Respingerea capetelor de cerere ca vădit nefondate, în temeiul art. 35 § 3 lit. a) și § 4 din Convenție.

Documente ataşate 1

13/11/2017Descarcă
Ultima actualizare: 13/11/2017 15:46

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙