Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

Declanşarea procesului de recrutare a unui număr de 10 posturi de magistraţi-asistenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (3) teza I din legea nr. 303/2004, „magistraţii-asistenţi gradul III sunt numiţi fără concurs dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în magistratură de cel puţin 4 ani”.
Consiliul Superior al Magistraturii, împreună cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au dispus declanşarea procedurilor de recrutare privind posturile de magistrat-asistent la ÎCCJ, în conformitate cu prevederile legale  indicate mai sus.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 108/2012 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numărul de posturi de magistrat-asistent a fost suplimentat cu zece posturi, după cum urmează:
- 5 posturi de magistrat-asistent pentru completele competente să judece în prezent recursurile în interesul legii în materie civilă şi, începând cu data de 1 iunie 2012, sesizările ÎCCJ în vederea pronunţării hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept – instituţie reglementată în Noul Cod de procedură civilă;
- 2 posturi de magistrat-asistent pentru completele competente să judece recursurile în interesul legii în materie penală, posturi necesare şi în perspectiva introducerii procedurii sesizării ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept – instituţie reglementată în Noul Cod de procedură penală;
- 1 post de magistrat-asistent pentru completele de 5 judecători;
- 2 posturi de magistrat-asistent pentru Secţia penală a ÎCCJ.
Magistraţii care îndeplinesc condiţia prevăzută la articolul 67 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru numirea în funcţia de magistrat-asistent începând cu data de 1 septembrie 2012.
Opţiunea poate fi exercitată până la data de 15 mai 2012, prin transmiterea unei cereri de numire în funcţia de magistrat-asistent, însoţită de un curriculum vitae, la ÎCCJ, str. Batiştei nr. 25, sector 2, Bucureşti, sau la CSM, Cal. Plevnei nr. 141B, sector 6, Bucureşti.
Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invită judecătorii şi procurorii cu o experienţa profesională care îi recomandă să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să aplice pentru procedura de recrutare anunţată.
 
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

Documente ataşate 1

Ultima actualizare: 26/03/2012 16:03

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙