Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

COMUNICAT DE PRESĂ

21 August 2026

COMUNICAT DE PRESĂ

 Secția pentru procurori a luat cunoștință despre noi alegaţii ale unui parlamentar, incluse într-un text care conține deopotrivă calomnii și imprecații la adresa procurorilor DIICOT și a membrilor Secției pentru procurori din cadrul CSM.

Având în vedere recidiva în derapajele de limbaj, de cele mai multe ori suburban, nespecifice elitei politice din care dorește să facă parte, ale senatorului Ghinea Cristian la adresa unor procurori cu funcții de conducere, Secţia pentru procurori reafirmă următoarele:

1.      Regulile democrației presupun în mod obligatoriu libertatea de exprimare, atât timp cât aceasta nu afectează dreptul la demnitate sau reputația altor persoane. Membrii CSM sunt aleși în aceste funcții de un electorat format din cvasimajoritatea  procurorilor din România. De aceea, modul lipsit de orice normă de civilizaţie în care Ghinea Cristian atacă membrii Secției pentru procurori este de natură să jignească întreg corpul procurorilor din România.   

2.      Secția pentru procurori, conform rolului său legal, va solicita Inspecției Judiciare să verifice dacă, prin afirmațiile făcute și prin limbajul adoptat, parlamentarul Ghinea a afectat independența justiției sau principiul european asumat de autoritățile statului român “checks and balances”. 

3.      Funcțiile de demnitate publică presupun limitări și asumări. În consecință, la fel ca toți ceilalți cetățeni români, și parlamentarul USR va trebui să își asume răspunderea pentru toate acțiunile și afirmațiile cu potențial delictual, în conformitate cu legea.

 

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Ultima actualizare: 21/08/2026 11:26

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙