Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii
Caută în site

Comunicat de presă cu privire la îndeplinirea condiţiei „bunei reputaţii” de către candidaţii declaraţi admişi la concursul de admitere în magistratură

21 Martie 2024

Comunicat de presă cu privire la îndeplinirea condiţiei „bunei reputaţii” de către candidaţii declaraţi admişi la concursul de admitere în magistratură

 

Având în vedere dezbaterea mediatică privind îndeplinirea condiției bunei reputații de către persoanele care ar urma să fie numite ca judecători sau procurori, precizăm următoarele:

Verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații se efectuează, potrivit prevederilor exprese ale Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu respectarea strictă a protecției datelor cu caracter personal. Prin urmare, referiri punctuale la persoane individualizate nu sunt permise de lege.

Consiliul înțelege interesul public pentru imaginea persoanelor care ar urma să ocupe funcția de judecător sau procuror și apreciază că acesta este legitim.

Situațiile în care o persoană nu se bucură de bună reputație sunt expres prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar acestea se referă numai la sancţiuni contravenţionale şi disciplinare. Posibilitatea ca acestea să fie luate în considerare este limitată expres de lege doar la cele aplicate într-o perioadă de 3 ani anterior datei primei probe a concursului.

Noţiunea de „bună reputaţie” a fost analizată în jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 187/2021, la care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a trebuit să se ralieze, iar aceasta a impus pentru analiza îndeplinirii acestei condiţii criterii clare, obiective, previzibile, lipsite de echivoc, care să se încadreze într-un concept juridic, nu doar moral, și care să nu permită aprecieri subiective.

Aceeași jurisprudență a instanței constituționale, care a determinat modificarea legislaţiei în anul 2022, nu permite consecințe nelimitate în timp asupra persoanei ca urmare a unor antecedente penale, contravenționale sau disciplinare și leagă acest criteriu în mod direct de noțiunea de demnitate a ființei umane.

Prin urmare, în analiza condiţiilor pentru participarea la concurs trebuie avute în vedere inclusiv efectele reabilitării prevăzute de Codul penal, care înlătură decăderile, interdicțiile și incapacităţile.

Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să se realizeze în acord cu prevederile stricte ale legislației în materia concursurilor, chiar şi în prezenţa unui vector emoţional în dezbaterea mediatică, respectarea principiului legalității fiind esențială pentru asigurarea securității circuitului juridic al actelor emise în vederea primirii în profesia de judecător şi procuror.

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

Ultima actualizare: 21/03/2024 15:46

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.

A apărut o eroare neprevăzută. Reîncarcă 🗙