|
|
|
|
Norwegian
Financial Mechanism 2009-2014
Programul
RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”
Comunicat de presă
referitor la conferinţa finală organizată în cadrul
proiectului „Îmbunătățirea
accesului la justiție. O abordare integrată cu
accent pe populația romă și alte grupuri
vulnerabile”
În data de 21 aprilie 2017, la Hotelul
Yesterday (Economu Cezarescu nr.8, Bucureşti), a avut loc conferinţa
finală organizată de Consiliul
Superior al Magistraturii, în calitate de promotor de proiect, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea
accesului la justiție. O abordare integrată cu
accent pe populația romă și alte
grupuri vulnerabile”, finanţat la rândul lui de Mecanismul Financiar
Norvegian 2009-2014.
La
acest eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului
Justiţiei, în calitate de Operator de Program, ai Consiliului Superior al
Magistraturii, în calitate de Promotor de Proiect, ai instituţiilor
partenere în cadrul proiectului, Consiliul Europei, Administraţia
Instanţelor din Norvegia, Agentia Nationala pentru Romi, Institutul
National al Magistraturii, preşedinţi de tribunale, reprezentanti
ai autoritatilor locale din regiunile
unde au fost organizate centrele de acordare a asistentei juridice pentru
categoriile vulnerabile, experţi naţionali şi
internaţionali implicaţi în derularea activităţilor
derulate în cadrul proiectului.
Agenda
conferinţei poate fi consultată aici.
Proiectul
implementat de Consiliul Superior al Magistraturii a avut ca scop conștientizarea, cunoașterea
și afirmarea drepturilor
categoriilor vulnerabile, în special a romilor, ca măsuri obligatorii
pentru un acces mai bun la justiție, în
conformitate cu standardele europene.
Proiectul răspunde, de asemenea, principiului din
Constituția României
care prevede un tratament egal în fața
legii pentru toți cetățenii, precum
şi priorităților şi principiilor Strategiei guvernamentale pentru
incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome.
Complexitatea și particularitățile acestui
proiect pot fi subliniate prin menționarea sumarizată a principalelor componente ale acestui proiect,
respectiv:
·
Studiul elaborat în cursul anului 2014 de o echipă de experţi
desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Europei
şi Administraţia Instanţelor din Norvegia, la finalul unor
misiuni în teritoriu şi după analiza atentă a răspunsurilor
formulate la chestionarele concepute de experţii proiectului. Studiul a fost gândit
ca un punct de plecare realist în identificarea mecanismelor de
conştientizare şi îmbunătăţire a accesului la
justiţie, o parte dintre ele valorificate chiar în cadrul proiectului, în
cea de a doua fază de implementare a acestuia;
·
înfiinţarea unor centre pentru acordarea de
asistenţă juridică primară în zonele
în care grupurile vulnerabile şi comunitatea de etnie romă sunt mai
puternic reprezentate. Funcţionarea
acestor centre a fost mentită să contribuie la o mai bună
conştientizare a drepturilor fundamentale, dar şi la degrevarea
instanţelor judecătoreşti prin soluţionarea de către
centrele de asistenţă a unor problematici cu care se confruntă
categoriile vulnerabile;
·
organizarea unor seminarii pentru consolidarea cunoștințelor/ pregătirii profesionale în
domeniul combaterii discriminării și îmbunătățirii
accesului la justiție;
·
elaborarea unui pachet informativ
pentru categoriile vulnerabile, accesibil sub forma unor broșuri pe 11
domenii de interes, CD-uri disponibile in limbile română şi rromani,
dar si pe site-ul CSM; s-a avut in vedere o variantă accesibilă
publicului ţintă la informaţii succinte şi relevante despre
asistenţa juridică gratuită, discriminare, dizabilitate,
căsătorie, divorţ, sprijinul oferit copiilor, grupurilor
vulnerabile, drepturile în raport cu angajatorii, serviciile de bază
oferite de autorităţi, serviciile medicale şi de protecţie
socială, precum şi aspecte legate de violenţa domestică
şi drepturile victimelor acestor agresiuni;
·
derularea unor workshop-uri pentru
promovarea pachetului informativ;
·
derularea unei campanii de conştientizare
având drept scop diseminarea informațiilor
relevante privind acordarea de asistență juridică gratuită pentru grupurile vulnerabile sau dezavantajate, a
pachetului informativ precum și pentru creșterea conștientizării în cadrul
acestor grupuri a drepturilor și libertăților civile.
Proiectul a beneficiat de un buget total în valoare de
941.176 euro și a fost implemantat pe parcursul a 37 de luni.
Informaţii
detaliate privind Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 şi cu privire
la proiectele implementate de Consiliul Superior al Magistraturii se
regăsesc la secţiunile dedicate pe pagina de internet a Consiliului
Superior al Magistraturii http://www.norwaygrants.csm1909.ro Ministerului Justiţiei http://norwaygrants.just.ro, precum şi www.norwaygrants.org.
Biroul de informare
publică şi relaţia cu mass-media