Sigla CSM
Consiliul Superior al Magistraturii
Adaugă la favorite Skip Navigation Links
 Caută
Scrisoare deschisă a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii adresată Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

CSM

"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata)


Domnului deputat Florin Iordache

- Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

Stimate domnule preşedinte,

       Magistraţii sunt parte a societăţii care, dincolo de statut, atunci când au nemulţumiri şi atenţionează asupra unor iminente şi majore disfuncţii de sistem, prin iniţierea unor reglementări, trebuie să le facă cunoscute prin modalităţi care să nu afecteze profesia, prestigiul, interesele pentru care se înfăptuieşte justiţia.

       Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi, pentru noi toţi. 

       Aşa cum s-a anunţat public, există posibilitatea ca în cursul zilei de azi să se desfăşoare manifestări ale magistraţilor din anumite instanţe şi parchete a căror amploare şi durată, la acest moment, nu pot fi estimate. Cert este că magistraţilor nu trebuie să li se dea motive de a se exprima prin recurgerea la astfel de manifestări, mai ales atunci când reacţia poate fi justificată de un potenţial dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie.

       Cu siguranţă ştiţi cât de mult le trebuie magistraţilor până să ia o asemenea hotărâre. Şi dacă au luat-o, înseamnă că este necesar să existe disponibilitatea de a identifica împreună soluţii viabile şi de perspectivă.

       Atunci când, la propuneri de modificare ale unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar şi a justiţiei în general, se preconizează astfel de reacţii, chiar din interiorul sistemului, acest aspect trebuie să dea de gândit întregii societăţi şi, mai ales, iniţiatorului legislativ.

       Participarea Consiliului, prin reprezentanţi, în procedura dezbaterilor este exprimarea disponibilităţii sistemului judiciar la dialog deschis şi a dorinţei de a contribui la construirea unei reglementări care să rămână şi după noi.

       Poziţia instituiţională a Consiliului, rezultată în urma consultării corpului magistraţilor este una corectă, de respect şi implicare faţă de procedura dezbaterilor legislative, de dialog interinstituţional, conştienţi fiind de faptul că, în final, decizia va aparţine Parlamentului.

       Însă, chiar şi în aceste coordonate, puterea legislativă trebuie să reprezinte interesul general al societăţii.

       Dacă îngrijorările magistraţilor au ajuns să fie astfel exprimate, înseamnă că, dincolo de orice temei al urgenţei, acestea trebuie de îndată analizate.

       În numele Consiliului, vă adresez rugămintea de a iniţia cele mai adecvate demersuri, de îndată aplicate, astfel încât motivele generatoare de nemulţumiri să fie evaluate, dezbătute şi  înţelese de şi cu corpul magistraţilor, în beneficiul întregii societăţi.

       În egală măsură însă, Consiliul Superior al Magistraturii reafirmă că dialogul şi ascultarea activă reciprocă şi cu bună-credinţă a partenerilor de dezbatere, este cel mai util şi eficient instrument de identificare a soluţiilor la probelemele cu care se confruntă societatea. 

       În acest context, în numele întregului sistem judiciar, vă adresez, stimate domnule preşedinte, solicitarea de a da răgaz Consiliului Superior al Magistraturii să consulte corpul magistraţilor, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice cu privire la textul propunerilor de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, aflate în procedura dezbaterii parlamentare.

Judecător Mariana Ghena

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Dată publicare: 18.12.2017


Mergi la începutul paginii