MESAJUL membrilor aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia „Zilei Justiției Militare”

MESAJUL

membrilor aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia „Zilei Justiției Militare”

Începând cu anul 1919, data de 25 aprilie marchează „Ziua Justiției Militare”, punctul de plecare al celebrării reprezentându-l înființarea „Serviciului Contencios al Ministerului de Război”, prin Decretul-lege nr. 1625 semnat de regele Ferdinand, structură având ca principale obiective soluționarea multiplelor solicitări din sfera contenciosului juridic militar, apărarea intereselor legale ale armatei, precum şi elaborarea cadrului legislativ şi a regulamentelor necesare sistemului militar.

Instanțele militare, parte din cadrul puterii judecătorești, funcționează la fel ca și celelalte instanțe, specializarea acestora fiind în materia infracțiunilor săvârșite de militari.

Justiția militară are un rol primordial în consolidarea statului de drept, apărarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, raportat la funcționarea structurilor militarizate şi a conduitelor de natura ilicitului penal ale personalului militar.

În calitate de membri aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii dorim profesioniștilor din domeniul justiţiei militare mult succes în activitate!

Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai societății civile

Teodor Victor ALISTAR și Romeu CHELARIU

Dată publicare: 25.04.2021

Dată publicare: 25.04.2021

Mergi la începutul paginii
Conceptul grafic al site-ului a fost cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020 - cod MySMIS2014 + 118765/SIPOCA 454
Pagina proiectului www.poca.ro