CSM

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata)


                                                                                                                               20 aprilie 2016

 

 

 

 

 

Comunicat de presă

                                                    

privind sancţionarea disciplinară a doamnei Matei Elena Ligia,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Sivaniei

 

 

 

 

                În şedinţa de azi, 20 aprilie 2016, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Matei Elena Ligia, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Sivaniei.

În temeiul prevederilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat doamnei procuror sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ - exercitarea funcţiei cu… gravă neglijenţă”.

Hotărârea secţiei va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară menţionată, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunţare.

Aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

 

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media