CSM

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata)


                                                                                                                           8 iunie 2016       

 

 

Comunicat de presă privind sancţionarea disciplinară a domnului Şopalcă Constantin, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi

 

 

 

            În şedinţa de azi, 8 iunie 2016, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Şopalcă Constantin, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

 

În temeiul prevederilor art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat domnului procuror sancţiunea disciplinară constând în “avertisment” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi m) din acelaşi act normativ – nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabileşinerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

 

Hotărârea secţiei va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptelor pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară menţionată, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunţare.

Aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media